Melancoie

Standard

Vorbește-ncet te rog, o așteptam de mult
Și anii m-au făcut să-mi fie dor, vreau doar să o ascult.
Mă uit la ea și mă trec fiori
Că-mi amintesc prea bine acei ochi întrebători.

Cât am tânjit să o mai văd, s-o mai zăresc o dată,
Să-i văd focul din privire, s-o aud cum mă ceartă;
Că nu mai râd cum o făceam și c-am pierdut prea multe.
Să-i cer iertare c-am greșit, dar nu vrea să m-asculte.

Se-ntoarce-ncet și tot încet pășește,
Iar eu țip cât pot de tare: „Te rog, vorbește”!
Și tot de disperare plâng căci n-o mai văd niciunde
Și-i spun adio printre lacrimi imaginii plăpânde.

Dar ea sunt eu și mi-e dor de mine.
„Mi-e dor de cum eram”, șoptesc printre suspine.
Dar totul este de prisos, căci ea nu mai e acum,
Am rămas doar eu, mergând pe propriul drum!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s