Memories

Standard

Azi,sau mai bine zis,ieri a fost o zi construită în mare parte pe amintiri…am răsfoit albume vechi,am deschis sertare din mintea mea care credeam că s’au blocat şi am răscolit sentimente care acum mi se par atât de străine,dar care odata erau ale mele şi le simţeam în fiecare minut…
Lăsând la o parte visul ciudat(nu că am avut vreodata unele normale) toată ziua mi’a stat gândul la un singur băiat,Adi. Adi şi mai cum…nu ştiu;pentru că nu’mi amintesc să fi ştiut vreodată numele lui de familie,sau dacă îl ştiam,se află undeva în sertarele pe care înca nu ştiu să le deschid… Îl ştiu din clasa a4a şi ştiu că mi’a păsat destul de mult de el pentru că plângeam când cineva spunea lucruri urâte la adresa lui şi atunci când eram împreună(la joaca,unde altundeva?) eram ca 2 magneţi…se mişca,mă mişcam(exact cum descria mama Bellei în Twilight pe Bella şi pe Edward,dacă ştiţi) şi nu ştiu…îmi pare rău că nu ştiu nimic de el….dar o să încerc să aflu.
În timp ce mă uitam pe albume am găsit nişte poze care mi’au trezit atât de multe amintiri…o poza cu mine tunsă băieţeşte pentru că’mi prinsesem gumă’n păr,o poză cu familia,dintre care şi străbunicul şi bunica mea,care acum nu mai sunt printre noi şi de care îmi este atât de dor…poze de la grădiniţă…clasa I…multe amintiri păstrează pozele…e ciudat cum o singură imagine poate declanşa atât de multe amintiri şi cum involuntar,un zâmbet îţi apare pe faţă şi îţi dai seama că se numeşte nostalgie…
E uimitor cum anii trec peste noi fără să băgăm de seama schimbările pe care le aduc în viaţa noastră…am găsit poza asta Imagine şi mi’am amintit bucuria cu care strângeam la piept jucăriile alea (înca le am) şi lipsa de griji…
apoi…am dat de oglindă…Imagine şi poate că nu mai am un metru şi ceva înalţime şi acum am pe cap destule dar nu pot înceta să mai fiu copil…sunt un copil pentru mami când mă priveşte duios…sunt un copil pentru bunicul meu când întarzii şi îşi face griji pentru mine…sunt un copil în interiorul fiinţei mele pentru că sunt lucruri cărora nu vreau să le dau drumul…nu vreau să dorm fără ursuletul meu de pluş pe care „Moş Niculae” mi l’a adus la 3 ani,nu vreau să nu râd cu poftă din fiecare lucru mărunt observat,continui să mă prostesc cu copiii mici şi îmi place să văd că le face plăcere,îmi plac zâmbetele lor şi râsetele cristaline,îmi place să ştiu că am o lume a mea pe care nicio greutate nu mi’o poate altera şi niciun musafir nepoftit nu poate intra…
Poza mea de profil de pe Facebook spune multe Imagine deşi mami a făcut ceva timp mişto de mine…
Asta sunt eu…o copila matură,care râde la orice prostie,care ştie că orice pahar pe jumătate gol este şi pe jumătate plin,căreia nu’i pasă de ce crede lumea şi trăieşte aşa cum vrea. În ciuda imaturităţii de care mai tot timpul dau dovadă când sunt cu prietenii,ca orice om,am şi o latura serioasă,căreia îi e teamă de viitor,de necunoscutul în care se aruncă având alături alţi puşti de vârsta ei care nici ei nu ştiu ce fac,care îşi face griji în legătură cu şcoala,bacul,admiterea…dar totuşi partea serioasă şi matura stă ascunsă de multe ori…pentru că a o lăsa la conducere pe cea imatură şi distractivă e mult mai bine…viaţa ne învaţă zi de zi că prin toate trebue să trecem cu capul sus şi cu zâmbetul pe buze!
Şi înca o dată am pornit de la o chestie şi am ajuns la alta…trebuie să mă dezobişnuiesc ;))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s